Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: 026822437

Academia Basarabiei: proiect educational pentru dezvoltarea competențelor interdisciplinare ale profesorilor de istorie și limba română

În perioada 4-7 iulie s-a desfășurat proiectul educațional Academia Basarabiei care este un program interdisciplinar pentru profesorii de istorie și limba română, organizat, de Universitatea de Stat din Moldova, AGIRoMd și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.
„Academia Basarabiei” ediția I, cu genericul „Specificul educației istorice în condițiile provocărilor de la începutul Mileniului III” a început cu Conferința inaugurală care a avut loc la USM în Sala „Regina Maria” cu oratori de excepție:  Mircea Dumitru – Vice – Președinte al Academiei Române; Ioan Cristescu – directorul Muzeului Literaturii Române din București; Allain Lamassoure – președintele Observatorului cursului de istorie în Europa; Igor Șarov – Rectorul USM; Valentina Olaru – Secretar de Stat, MEC; Anatol Petrencu – profesor universitar. Activitățile interactive s-au desfășurat la Complexul Turistic „Costești”, unde cu succes s-au organizat evenimentele educaționale și culturale.
În cadrul programului au fost puse în discuție mai multe subiecte controversate din istoria romănilor. Un impact deosebit a avut prezentarea filmului „Siberia din oase”, regizor Leontina Vatamanu, unde este povestită realitatea deportărilor din Basarabia anului 1949.  Domnul  Octavian Țîcu a vorbit despre Expedițiile Memoriei în Siberia prezentând basarabeni deportați care au dus cu ei o mare parte din cultura și tradițiile lor în localitățile siberiene.
Mai multe subiecte prezentate de istoricii cu renume: domnul Igor Șarov, Cojocaru Gheorghe, Anatol Petrencu, Ion Negrei, Ursu – Naniu Rodica au oferit posibilitatea să constatăm că Istoria nu este doar o colecție de date și evenimente din trecut, ci o sursă inepuizabilă de cunoaștere, înțelegere și inspirație. Prin studierea istoriei ne consolidăm și construim un viitor mai bun pentru noi toți.
Programul a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării profesionale a cadrelor didactice implicațe. Prin intermediul workshop-urilor și sesiunilor de formare, am cunoscut noi metodologii didactice și am reușit să ne împărtășim experiența cu colegii prezenți.
O noutatea în didactică a fost și metodologia de învățare crosscurriculară prezentată în cadrul „Academiei Basarabiei” cu un generic original ILIADA (Istorie/ Literatură/ Inginerie/ Artă/ Digitalizare/ Acțiune), care a oferit o posibilitate inedită de a medita asupra modalităților de organizare a activităților educaționale și asigurarea calității în educație.
Acest program deosebi numit Academia Basarabiei își propune să consolideze legăturile culturale și educaționale dintre România și Republica Moldova, oferind profesorilor un cadru propice pentru schimbul de experiențe și dezvoltarea profesională.

Prof. Vera Balan,
participantă a proiectului educațional
„Academiei Basarabiei”, ediția I

Articole Recente